Ce mai e și aia e-mobility? Același lucru mă întrebam și eu când am văzut pentru prima dată proba cu numărul 2 din competiția Spring SuperBlog. Ei bine, cu puțină documentare am aflat că e-mobility este un nou concept care face referire la o gama întreagă de vehicule electrice, hybrid. Cu toată poluarea din jur, trebuia ca cineva să ia inițiativa la un momentdat, motiv pentru care a aparut aceasta idee. Punctul cheie este acela de a produce cât mai multe vehicule eficiente, dar și ecologice, adică cât mai prietenoase cu mediul înconjurător. Dintre marile industrii de pe Glob, industria de Automotive reprezintă unul dintre principalii contributori la degradarea mediului înconjurător. În această categorie sunt incluse toate vehiculele stradale care funcționează exclusiv cu un motor electric, dar și cele care au o combinație de motor electric cu unul cu ardere redusă, cele hibride sau cele care funcționează pe bază de hidrogen.

La momentul de față, lumea începe să conștientizeze din ce în ce mai mult nevoia unor metode alternative pentru a mai reduce din factorii poluanți. Emisiile de carbon sub formă de funingine și oxizi reprezintă o parte importantă a problemei poluării globale.

Datorită problemelor cu care se confruntă planeta noastră, odată cu explozia de poluare care o înconjoară, tot mai mulți reprezentați ai domeniului de vanzari auto au luat decizia de a crea modele de vehicule cu propulsie electrică. Printre ei se numără și Mercedes Benz, care își face intrarea în sfera e-mobilității cu modelul Mercedes Benz EQC, ce urmeaza a fi lansat pe piața românească în vara lui 2019.

Ce cred eu despre acest concept?

Ideea în sine este genială, mai ales în zilele noastre, cu tot avansul tehnologic care, nu de puține ori, dăunează. Mereu am fost și încă sunt genul de persoană care susține necesitatea protejării cadrului natural. Conceptul de e-mobility mi se pare un pas înainte în acest sens, însă sunt câteva aspecte care mă pun pe gânduri. Ok, deci avem și încă mai continuă să apară mașini cu propulsie electrică, dar pentru ca totul să meargă ” ca pe roate” avem nevoie și de o infrastructură adecvată. Acele mașini nu merg cu aer, au nevoie de stații de alimentare care sa fie întreținute corespunzator. Din câte am înțeles, pe teritoriul țării noastre există deja, în jur de 2000 de astfel de stații, însă când numărul acestora va crește, vom avea nevoie și de mai multe surse de creare a energiei electrice. Cel mai probabil, odată cu creșterea numărului de mașini achiziționate, va crește și numărul stațiilor, însă în România din cate putem observa cu toții, lucrurile se mișcă cu pași mici, mici de tot.

În acest moment, consumul de combustibil al vehiculelor este destul de ridicat. Șoferul unei mașini electrice este mai calculat decât șoferul unei mașini convenționale, planificându-și mai atent ruta, fiind nevoit să ia în considerare locația fiecărei stații de încărcare. Nu de alta, dar nimeni nu vrea sa rămână cu mașina în drum, la zeci de km distanță de următorul plin.

Un viitor bazat pe e-mobilitate sună bine. În ultimul timp foarte mulți încercăm să abordăm un stil de viață cât mai sănătos, dar pentru a face acest lucru posibil ar cam trebui să punem accent nu doar pe ceea ce mâncăm și pe cat de mult sport facem într-o zi. Eu sunt de părere că și mediul care ne înconjoară este la fel de important. Mănânci sănătos, dar tot în aer poluat ieși să te plimbi, faci sport, dar când pleci de la sală, tot ajungi în centrul orașului și bineînțeles că acolo te lovești de tot fumul degajat de la mașini. Pentru a pune în aplicare un stil de viață sănătos, trebuie să începem de la ceea ce este în jurul nostru zi de zi.

Cred că mobilitatea electrică aduce de la sine o serie de beneficii, mai ales datorită faptului că odată cu această trecere, de la modelul clasic la autovehiculele cu propulsie electrică vom ajunge în mod clar la o scădere a emisiei de carbon din atmosferă. Voi ce părere aveti despre toate aceste schimbări și inițiative ? Credeți că în viitor am putea să ne bazăm doar pe acest concept de e-mobilitate? M-aș bucura tare mult să văd ce credeți voi vizavi de acest subiect.

Acest articol a fost scris pentru cea de-a doua probă din competiția Spring SuperBlog.

Advertisements